Noi măsuri care să prevină răspândirea Covid-19 în interiorul Primăriei și către cetățeni

Noi măsuri care să prevină răspândirea Covid-19 în interiorul Primăriei și către cetățeni

Viceprimarul Bistriței Cristian Niculae, anunță că deocamdată nu se impune suspendarea activității serviciilor publice, dar trebuie să acționăm cu responsabilitate în această perioadă și să luăm toate măsurile necesare pentru a opri răspândirea virusului Covid-19.

„Pe lângă măsurile luate până acum, am cerut Direcțiilor din cadrul Primăriei Bistrița care se află sub coordonarea mea, o serie de măsuri care să prevină răspândirea Covid-19 atât în interiorul instituției, cât și către cetățenii care vin în contact cu funcționarii publici.”, a scris viceprimarul pe Facebook.

Astfel, toți funcționarii de la ghișee vor purta măști și mănuși de protecție, iar suprafețele ghișeelor vor fi dezinfectate permanent.

La Direcția de Asistență Socială s-au luat următoarele măsuri:

  • programul cu publicul rămâne cu același orar de funcționare – Luni și Miercuri de la 09.00 la 11.00, iar Marți și Joi de la ora 14.00 la 16.00;
  • amenajarea a două ghișee distincte în curtea instituției, care să permită o interacțiune în siguranță cu cetățenii Bistriței;
  • acces limitat la un număr de maxim 2 persoane, câte una la fiecare ghișeu.

La Direcția de Servicii Publice s-au luat următoarele măsuri:

  • programul cu publicul rămâne cu același orar de funcționare;
  • amenajarea unui ghișeu unic de gestionare a relațiilor cu publicul a instituției, care să permită o interacțiune în siguranță cu cetățenii Bistriței;
  • acces limitat la un număr de maxim câte 1 persoană la ghișeul Direcției de Servicii Publice.

La Direcția Municipală de Sănătate Publică s-au luat următoarele măsuri:

  • având în vedere închiderea creșelor, relaționarea cu publicul se realizeză telefonic, la numărul 0263.212.325, zilnic, în intervalul 09.00 – 13.00.

La Poliția Locală Bistrița s-au luat următoarele măsuri:

  • amenajarea unui ghișeu unic de gestionare a relațiilor cu publicul a instituției, care să permită o interacțiune în siguranță cu cetățenii Bistriței;
  • acces limitat la un număr de maxim câte 1 persoană la ghișeul Poliției Locale;

„Am cerut tuturor direcțiilor ca relaționarea și schimbul de documente cu alte instituții și între departamentele primăriei să se facă online și telefonic. Având în vedere faptul că în urma solicitărilor noastre, a administrațiilor locale, Guvernul a anunțat că primul termen de plată a impozitului pe clădiri, pe terenuri și pe mijloacele de transport va fi prorogat de la 31 martie la 30 iunie, în prima ședință de guvern, vom stabili programul de lucru a Directiei de Impozite și Taxe pentru perioada următoare, astfel încât să evităm aglomerarea la ghișeele și birourile instituției”, mai anunță Cristian Niculae.

Răzvan Barboș

Sursa: https://www.bistriteanul.ro/

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *