Bistrițenii din Ghinda vor avea un pod provizoriu.

Bistrițenii din Ghinda vor avea un pod provizoriu.

În urma ploilor torențiale din luna iunie, podul care făcea legătura între două zone importante ale localității componente Ghinda a fost atât de grav afectat încât a trebuit oprită circulația cetățenilor pentru siguranța acestora.
Am fost prezent în mijlocul lor, am luat măsuri de corectare a torenților care veneau de pe versanții din jurul localității prin introducerea de tuburi suplimentare de colectare a apei și deversarea acesteia în pârâul Ghinda, precum și cu lucrări de refacere a drumului afectat.
Tot atunci le-am promis oamenilor că voi găsi o soluție rapidă de rezolvare a acestei probleme.
Acest pod este important pentru comunitatea din Ghinda pentru că face legătura către pășunea comunală și cimitirul localității.
Astăzi, Primăria Bistrița a început turnarea betonului pentru picioarele noului pod, iar în decurs de 30 de zile, bistrițenii din Ghinda vor avea o soluție temporară de utilizare a acestui pod folsind o structură metalică.
 În paralel, am lansat în achiziție publică desemnarea companiei ce se va ocupa de proiectul tehnic și execuția podului care va fi construit pe acel amplasament.
Întodeauna am fost alături de bistrițeni și m-am luptat să găsesc soluții rapide și eficiente la problemele lor. La fel voi proceda și după 27 septembrie.
Este despre Bistrița, este despre noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *