Cele 47 de străzi din Bistriţa care au fost reabilitate prin turnarea unui strat de asfalt pe toată suprafaţa drumului

Ne-am ținut de cuvânt și am asfaltat 47 de străzi care fac parte din proiectul început în luna mai a acestui an și finalizat la început de octombrie.
Cele 47 de străzi din Bistriţa au fost reabilitate prin turnarea unui strat de asfalt pe toată suprafaţa drumului, din bordură-n bordură având o suprafață de 131.229 mp, iar valoarea estimată a lucrărilor este de 5,4 milioane lei, aproximativ 1,2 milioane euro, bani proveniți din bugetul local.
Lotul 1: Cerbului, Emil Gârleanu, Ion Minulescu, Nicolae Bălcescu, Sucevei, Tărpiului (între Dimitrie Cantemir şi Drumul Cetăţii), Vasile Conta.
Lotul 2: I.L. Caragiale, Lupeni, Mihai Eminescu (între Gh. Şincai şi B-dul Republicii), Piaţa Mică, Simion Bărnuţiu, Toamnei, Vasile Alecsandri, Zimbrului, Zorilor
Lotul 3: Andrei Mureşanu (între Năsăudului şi calea ferată), Ştefan cel Mare, Şt. O. Iosif,Victor Babeş, Tănase Tudoran
Lotul 4: Arţarilor, B-dul Republicii, Ecaterina Teodoroiu, Lalelelor, M. Kogălniceanu, Ursului
Lotul 5: Cuza Vodă, Dumbravei, Gării (între B-dul Decebal – Rodnei), Petre Ispirescu, Pietrosu, Rodnei, Romană, Someşului, Zefirului
Lot 6: Barbu Ştefănescu Delavrancea. Constantin Dobrogeanu Gherea, George Coşbuc, Dogarilor, Grădinilor, Lt. Călin, 1 Mai, Narciselor, Scurtă, Sergent Major Octavian Popa, Solomon Haliţă
În alegerea străzilor pe care s-a intervenit în acest an am ținut cont de următoarele criterii: să nu fie prinse în alte proiecte de investiții în reabilitarea infrastructurii rutiere (Linia Verde, Piste ptr. Cicliști sau Reconfigurarea axei de transport public pe traseul: Gării, Decebal, Andrei Mureșanu, Năsăudului), proiecte pe fonduri europene unde va începe lucrul în curând și gradul de uzură al carosabilului îmbătrânit de pe străzi având în vedere faptul că pe unele dintre ele nu s-au mai făcut reparații capitale de peste 30 de ani, doar peticiri.
Mulțumesc și felicit companiile care au executat aceste lucrări și aici mă refer la ARL Cluj-Napoca, Indemânarea Bistrița, dar și colegilor mei din cadrul DSP a Primăriei Bistrița, pentru modul în care s-au mobilizat și au răspuns solicitărilor mele.
În prezent se lucrează la ridicarea gurilor de canal la nivelul carosabilului – pe unele străzi, aceste lucrări sunt finalizate, pe alte străzi lucrările sunt în desfășurare; (la peste 100 de guri de canal se intervine ptr aducerea lor la nivelul carosabilului).
Anul viitor îmi propun să mai asfaltăm încă 50 de străzi din Bistrița, iar (dacă până în primăvară nu semnăm contractul de finanțare ptr proiectul European), capul de afiș a acestei liste vor fi străzile Gării, Decebal, Andrei Mureșanu și Năsăudului; Lista străzilor care intră în asfaltare este atasata acestui document.
Facem acest lucru pentru că îmi doresc ca bistrițenii să circule în cele mai bune condiții.
Anul viitor după asfaltarea celor 50 de străzi voi veni si cu un proiect de modernizare a
trotuarelor și schimbare a bordurilor unde este nevoie.

Facebook Comments