Soluţii pentru fluidizarea traficului rutier la orele de vârf în municipiul Bistrița

Pentru a găsi soluțiile cele mai bune în vederea fluidizării traficului rutier la orele de vârf în municipiul Bistrița,am participat la o întâlnire cu cei abilitați să facă propuneri în acest sens, în cadrul unei ședințe de lucru organizată de Instituția Prefectului Județului Bistrița-Năsăud.

La această întalnire au fost convocați reprezentanți ai Primăriei și Poliției Locale a Municipiului Bistrița, ai Inspectoratului de Poliție Județean, ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier, ai Serviciului Public Comunitar de Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule, precum și ai școlilor de șoferi din județ.

Propunerile venite din partea celor prezenți au fost următoarele:

– pentru obținerea permisului de conducere pentru categoriile ”A” și ”B” , atât pentru învățarea conducerii cât și pentru susținerea probei practice a examenului de obținere a permisului, se restricționează accesul, în zilele lucrătoare, între orele 07.00 – 18.00, pe străzile 1 Decembrie 1918 (sens giratoriu, intersecție cu strada Năsăudului)- Bulevardul Republicii – strada Gării ( începând de la sensul giratoriu – intersecție cu Bulevardul Decebal) – Bulevardul Independenței ( Kaufland-Poșta veche)
– pentru categoriile ”C”, ”D” și ”E” se restricționează accesul, în zilele lucrătoare, între orele 07.00- 18.00, pe străzile 1 Decembrie 1918 (sens giratoriu, intersecție cu strada Năsăudului) – Bulevardul Republicii – strada Gării ( începând de la sensul giratoriu – intersecție cu Bulevardul Decebal) – Bulevardul Decebal – strada Andrei Mureșanu – stada Năsăudului – Bulevardul Independenței ( excepție categoria ”D”).

Reprezentanții școlilor de șoferi au făcut o serie de propuneri care pot fi soluții viabile de descongestionare a traficului:
– susținerea în viitor a probei practice a examenului de obținere a permisului în orașele Năsăud și Beclean.
În această privință, șeful SPCRPCIV, dl. subcomisar de poliție Claudiu Prodan, va analiza dacă cele două orașe îndeplinesc condițiile corespunzătoare de examinare;
– suplimentarea numărului de examinatori;
– amenajarea unui poligon într-o zonă unde să nu fie afectat traficul
– verificarea, de către Poliția locală, a intrărilor/ieșirilor amenajate la marile spații comerciale, care s-au transformat în parcări precum și sancționarea celor care parchează ilegal pe raza întregului municipiu îngreunând astfel traficul auto.

S-a stabilit ca periodic să aibă loc astfel de ședințe pentru monitorizarea situației traficului, urmând ca lista participanților să includă și reprezentanții furnizorilor de utilități și cu agenții economici care își desfășoară activitatea în zonele aglomerate ale municipiului.

Având în vedere că toți participanții la întâlnire au fost de acord cu măsura propusă și discutată, IPJ va comunica, în scris, școlilor de șoferi restricțiile prezentate, valabile până la sfârșitul anului 2018.

Este important ca aceste măsuri să fie puse în practică, având în vedere că de anul viitor vor începe în municipiul Bistrița lucrările de reabilitare pe strada Gării, Bulevardul Decebal, strada Andrei Muresanu și strada Năsăudului.

Facebook Comments