Încep lucrările de reabilitare la Biserica Evanghelică din Bistriţa!

Simbol al orașului nostru, al unității și identității comunității bistrițene, Biserica Evanghelică din Bistrița este mai mult decât un monument istoric!

Zidurile bisericii au stat drepte peste secole, ca o mărturie a evenimentelor însemnate din viața locuitorilor orașului.

În mod simbolic, în Anul Centenarului vor începe lucrările la reabilitarea edificiului, cu sprijin financiar substanțial din partea Uniunii Europene.

Așa cum în urmă cu câțiva ani au fost realizate lucrările de restaurare și chiar reconstrucție a turnului și acoperișului bisericii, acum este momentul să începem lucrările de protecție, atât de necesare, la ziduri.

Unul din scopurile noastre este acela de a conserva istoria și a o transmite urmașilor noștri iar pentru a ne asigura de acest lucru, am cooptat experți care să asigure păstrarea caracterului orginal al clădirii.
#iubimBistrița

Facebook Comments