Locomotiva cu abur va fi amplasată în fața Gării Bistrița

Un proiect îmbrățișat cu drag de Primăria Municipului Bistrița și al cărui inițiator este domnul Macarie Alexandru Moldovan,director tehnic în cadrul Companiei Nationale de Căi Ferate CFR SA, se apropie de final.

Locomotiva cu abur construită în anul 1947 la uzinele Domeniilor Reșița, cea care a ajuns în Bistrița în luna august a acestui an, va fi amplasată în fața Gării Bistrița.

Ne dorim ca ea să devină un punct de atracție pentru cei care ne vizitează orașul și un motiv de mândrie pentru bistrițeni.

Să ne bucurăm toți de ceva ce va înfrumuseța municipiul Bistrița!

Facebook Comments