11 străzi din Bistrița au fost asfaltate anul acesta

11 străzi din Bistrița au fost asfaltate anul acesta

Asfaltarea străzilor din Bistrița  este, deocamdată, grafic. Viceprimarul Cristian Niculae a anunțat că toate cele 50 de străzi incluse în program vor fi finalziate anul acesta.

„Precizez că toate străzile prinse în acest program de asfaltare, sunt străzi pe care nu s-a intervenit cu asfaltare completă de peste 15-20 de ani, sunt străzi pline de denivelări, petice, cu asfaltul degradat și plin de fisuri.

Deasemenea, precizez că mai există în oraș străzi la fel sau chiar mai deteriorate, care nu sunt prinse în acest program, deoarece ele sunt cuprinse în alte proiecte de reabilitare pe fonduri europene cum ar fi: ” Reconfigurarea Axei de Transport Public pe străzile Gării, Decebal, Andrei Mureșanu, Năsăudului”, “Linia Verde” și “Piste ptr Cicliști”.

Până acum au fost asfaltate un număr de 11 străzi – Călimani, Carpați, Înfrățirii, Mărăști, Mărășești, Pescarilor, Lavandei, Mușcatei, Florilor, Bârgăului și Mesteacănului.

Lucrăm în această săptămână pe străzile: Ostașului, Poligonului, Baba Novac, Țibleșului și Strâmbă. Pe toate cele 50 de străzi care vor fi asfaltate anul acesta, vom ridica căminele de canalizare la nivelul asfaltului și vom înlocui capacele vechi cu altele noi, mult mai stabile și mai puțin zgomotoase la trecerea mașinilor peste ele. Chiar dacă asfaltul nou s-a turnat pe o stradă, nu înseamnă că lucrarea este finalizată.
Lucrarea se finalizeaza si se recepționează, doar dupa ridicarea gurilor de canal la nivelul asfaltului.

Vă asigur stimați cetățeni, că nici o stradă din acest program de asfaltări, nu va fi recepționată fără ca toate gurile de canalizare să fie ridicate la nivelul carosabilului. Bistrița merge înainte!“, a transmis Cristian Niculae.

Veronica Petrut

Sursa: https://www.observatorbn.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *